"Strategia de downsizing din Grupul Volkswagen "ajunge" si la gamele Seat Leon, Altea si Altea XL. Motoarele 1.6 MPI si 1.9 TDI vor fi inlocuite de unitatile 1.2 TSI, respectiv 1.6 TDI. Seat introduce motoarele 1.2 TSI si 1.6 TDI in gamele Leon si Altea
Spaniolii de la Seat vor introduce doua motoare de 105 CP in gamele Leon, Altea si Altea XL. Noile propulsoare 1.2 TSI si 1.6 TDI sunt preluate direct de la Volkswagen si fac parte din strategia de downsizing a grupului german. Motorul TDI de 1.6 litri este oferit si alaturi de o cutie de viteze DSG cu dubluambreiaj.
Cele doua propulsoare vor inlocui motoarele 1.6 MPI si 1.9 TDI din gama Seat. Unitatea 1.6 MPI dezvolta 102 CP si este aspirata natural, in timp ce unitatea 1.9 TDI dezvolta 105 CP. Desi motorul 1.6 MPI nu era cel mai putin puternic propulsor din gamele Leon si Altea, cei de la Seat nu au dat detalii despre ceea ce se va intampla cu unitatea MPI de 1.4 litri care dezvolta 85 CP si este disponibila doar pe versiunea entry-level a lui Leon si Altea.
Seat va oferi si o versiune Ecomotive a lui Leon, care va utiliza motorul TDI de 1.6 litri. Acesta va emite doar 99 grame de CO2 per kilometru si beneficiaza de numeroase imbunatatiri pentru a reduce consumul de carburant si emisiile de CO2. Modelul este echipat cu o grila fata modificata, un kit aerodinamic special, un set de jante de aliaj “Endurance” de 16 inch si un sistem start/stop. Sistemul Start/Stop este disponibil si pentru motoarele 1.2 TSI si 1.6 TDI."
sursa: automarket.ro
Date tehnice :
-capacitate cilindrica: 1.197 cmc
-putere maxima: 105 CP/5.000 rpm
-cuplu maxim: 175 Nm/1.550-4.100 rpm (6 trepte)
-capacitate cilindrica: 1.598 cmc
-putere maxima: 105 CP/4.400 rpm
-cuplu maxim: 250 Nm/1.500-2.500 rpm (5 trepte)