Am de ceva timp probleme cu motor la un Seat Leon din 2003 1.9 TDI 110 cai motor ASV.
De cateva ori mi-a fiert motorul si mi-a aruncat apa din vasul de expansiune. Problema apare doar cand este mai cald afara. Atunci cand fierbe motorul si imi arunca apa din vas se face acolo o spuma maro de culoarea nesului. Am fost la mai multi mecanici, dar nici unul nu este in stare sa puna un diagnostic clar si sa-mi garanteze ca in urma reparatiei nu voi mai avea problemele astea. Toti imi zic ca este garnitura de chiulasa, ca ma costa intre 1000 si 5000 de lei dar ca este posibil sa nu rezolv problema, ca poate trebuiie planat si blocul motor, ca poate mai exista vreun por pe undeva. Un mecanic mi-a zis ca este de la radiatorul de ulei. L-am dat jos, l-am testat si nu este de acolo.
De fiecare data cand mi-a fiert motorul am curatat mizeria din sistemul de racire, si am schimbat busonul vasului de expansiune si am mai mers cateva luni fara probleme.
Un mecanic mi-a zis ca este de la pompa de apa la care s-au dus paletele. Am schimbat degeaba pompa de apa si distributia pentru cea veche arata foarte bine.
Alt mecanic zicea ca spuma aia de culoarea nesului se face de la gaze amestecate cu apa, si ca ar fi garnitura de chiulasa. Dar un amic care face motoare mi-a zis ca garnitura la motorul ASV este metalica, si nu a vazut niciodata garnitura arsa la modelul asta, plus ca s-a uitat si a zis ca la mine nu bolboroseste in vasul de expansiune, deci nu are indicii ca ar fi garnitura de chiulasa dusa ca sa desfaca motorul.
Ultimul mecanic banuieste ca este o defectiune din partea de racire, dar nu gaseste buba.
Radiatorul s-a verificat si nu este infundat. Ventilatoarele merg amandoua. Cand cuplez pe aer conditionat pornesc amandoua odata. Am asteptat la relanti cu motorul pornit si le-am vazut pornind si in functionare, dar tot amandoua odata, cam la 5 minute stau pornite vreo 10-20 de secunde.
Stie careva care este regula dupa care pornesc aceste ventilatoare? Nu am vazut sa porneasca doar unul din ele sau sa aibe mai multe viteze.
Sau stiti vreun mecanic care se pricepe bine la modelul asta si sa-mi puna un diagnostic exact?