UPDATE:
Dupa cele enumerate mai sus încă îmi intră apa in mașina, cel puțin în spate stânga e jale, am descoperit că se scurge pe conducta de clima de la picioare și se face lac in spate, iar în fața cel mai probabil de la sigiliul de pe ușă, am descoperit ulterior că îmi intră apa și în dreapta față, dar foarte puțin tot din cauza sigiliului ușii, dreapta spate fiind singura neafectată, nu știu dacă pot rezolva ceva pe vremea asta, singura variantă ar fi sa merg la un service care știe ce și cum despre modelul asta de mașina și să le ia pe toate pe rand, desigur într-un garaj, și să scoată mochetele sa se și usuce in mașina, dar nu cred că am vre o șansă prea curând la așa ceva (aștept o părere sau o recomandare), ori varianta 2, la vară mă pun sa demontez mașina, altfel nu știu dacă rezolv ceva, tot ce pot sa mai fac este sa usuc cat pot și să îi pun o husa pe masina sa nu intre apa in plus. Mulțumesc anticipat.