01 Ian 2009, 15:14
Mai, haideti sa ne intelegem ca sa nu mai existe speculatii sau altceva, masuratorile pe care le fac indiferent de metoda sunt intr-adevar estimari si le fac ca sa stiu in ce directie sa iau masuri pentru a face treaba mai bine. Exista vagcom-ul cu acea aplicatie tabelara, exista Beltronics, G-Tech Pro RR, Innovate LM2, le am, le folosesc insa nu pentru a pretinde ca avem niste valori clare sau concrete, doar pentru a arata de unde s-a plecat si unde s-a ajuns. Singura metoda de masurare concreta a puterii este cea aplicata la modelele de WRC, se scoate motorul, se pune pe banc si se masoara. Orice alta metoda este pur estimativa. Chiar si dyno-ul se bazeaza pe aceleasi analogii si timbre care stau la baza masuratorilor cu vagcom, beltronics etc si de cele mai multe ori testele efectuate pe astfel de bancuri nu dau adevarata masura a ceea ce poate face in sarcina maxima un motor. Am avut surpriza , la un moment dat, sa modific o masina si pe dyno sa dea putere mai mica decat cea de fabrica. Asta nu a insemnat ca eu n-am facut treaba si ca acea masina nu era racheta, desi va imaginati care au fost concluziile celorlalti inclusiv a proprietarului, a insemnat ca acel dyno nu era capabil sa produca masinii sarcina necesara dezvoltarii cuplului si puterii maxime. Aceeasi explicatie am primit-o si de la mai multi producatori de astfel de aparate de masurat. Insa pentru a demonstra ca asa este am facut un head-to-head cu o masina identica modificata in alta parte care pe acelasi dyno dadea intr-adevar o putere impresionanta. Masina care am modificat-o si care conform masuratorilor avea cu circa 60 de cai mai putin a fost cu mult in fatza din orice pozitie, pana si top speed-ul a fost mai mare. Din punctul meu de vedere situatia e f simpla, la o anumita cantitate de aer si amestec lambda un motor trebuie sa dezvolte X cai putere cu +/- un coeficient care ia in calcul conditiile atmosferice, carburantul etc. Nu exista alta varianta iar daca o masuratoare imi spune altceva eu voi continua sa cred ca ceea ce eu calculez este mai precis. Acelasi lucru va spune si masina in comportamentul stradal. Tocmai de aceea incerc sa ma bazez pe teste dinamice stradale, pentru ca soseaua iti spune "the real thing", acolo ai sarcina aerodinamica, frecari la trenul de rulare, greutatea masinii etc. Asa se modifica o masina, asa da rezultate, asa ramane fiabila, pentru ca poti monitoriza totul in conditii de stres real, detonatii, amestec, temperaturi de lucru etc.
Pana una alta pe voi asta va intereseaza, nu inteleg de ce va cramponati atat in dezbateri pro si contra metodelor de masurare ca doar nu mergeti cu cifrele scrise pe masina.